

Odată cu utilizarea tot mai frecventă a roboților mobili în depozite, asigurarea unei bune cooperări între vehiculele manuale și cele automate devine din ce în ce mai importantă. Totuși, cum se poate coordona eficient o flotă mixtă?
În segmentul dinamic al operațiunilor din depozite, vehiculele ghidate automat (AGV) și roboții mobili autonomi (AMR) sunt adesea o parte integrantă operațiunilor intralogistice. Până în anul 2028, 50% din marile companii vor folosi roboți mobili în operațiunile lor din depozite sau din producție.1. În următorii cinci ani, 40% din marile companii vor folosi flote de vehicule eterogene în operațiunile lor din depozite1. Aceștia preiau sarcinile operatorilor și le ușurează activitatea, însă cresc și volumul de trafic. Situația se amplifică mai ales dacă traficul din depozit nu este complet transparent și gestionat centralizat.
Deoarece nu toate sarcinile pot fi automatizate cu roboți mobili, vehiculele utilizate de operatori umani rămân o necesitate. Totuși, operațiunile mixte dau naștere și ele unor provocări:
Soluția la aceste provocări constă în integrarea vehiculelor manuale într-un sistem eficient de gestionare a flotei. Până în anul 2026, peste 50% din companiile care utilizează roboți intralogistici vor folosi și o platformă de orchestrare multiagent1. Iată câteva motive pentru care această investiție se poate dovedi extrem de valoroasă:
Un aspect vital în integrarea vehiculelor manuale într-un sistem de gestionare a flotei este compatibilitatea cu standarde precum VDA 5050, care definește interfețe și protocoale uniforme pentru comunicarea și coordonarea impecabilă între vehicule și sistemele de nivel superior. Prin implementarea soluțiilor conforme standardului VDA 5050, companiile pot îmbunătăți interoperabilitatea flotelor și pot crește în continuare eficiența traficului în depozite.
Prin urmare, integrarea vehiculelor manuale într-un sistem existent de gestionare a flotei care să respecte standardul VDA 5050 este un pas decisiv către creșterea eficienței operațiunilor din depozit și reducerea costurilor. Pentru a atinge obiectivul, vehiculele manuale trebuie modernizate cu tehnologii adecvate, dar și să se asigure localizarea și urmărirea eficientă în timp real. Există diverse tehnologii care pot transpune în realitate acest deziderat. Tehnologia de localizare și mapare simultană (SLAM) cu laser a vehiculelor autonome și-a dovedit utilitatea în practică și este adesea folosită și în cazul vehiculelor manuale.
SLAM cu laser oferă o metodă avansată de localizare a stivuitoarelor cu furcă cu operator uman și a roboților mobili în mediile industriale. Spre deosebire de alte tehnologii, este extrem de precisă și presupune costuri relativ reduse de punere în funcțiune. Vehiculele sunt echipate sau modernizate cu un scaner laser. Senzorii trimit raze laser și măsoară reflexiile obiectelor din mediu. Totodată, algoritmul analizează mișcările vehiculului și creează o hartă în timp real a mediului din jur. Funcția de mapare și localizare simultană face posibilă localizarea și ghidarea vehiculelor în timp real, chiar și în depozite cu operațiuni dinamice.
Datorită unui software de localizare cu laser precum Rexroth ROKIT Locator atât roboții mobili cât și vehiculele manuale pot fi localizate cu algoritmul SLAM. ROKIT Locator permite detectarea precisă a poziției și mișcării vehiculului în timp real, fără ajustări suplimentare ale infrastructurii. API permite integrarea fără probleme în sistemele existente (interoperabile) de gestionare a flotei. Astfel, flota de vehicule interoperabile poate fi coordonată cu exactitate. Vehiculele manuale sunt monitorizate în timp real, rutele sunt optimizate, iar coliziunile sunt evitate.
În plus, software-ul de localizare permite analiza și optimizarea performanțelor vehiculelor manuale. Prin colectarea continuă de date, companiile pot genera și alte optimizări operaționale care să le crească eficiența.
AMR, AGV sau stivuitor cu furcă – utilizați ROKIT Locator în mod flexibil!
Datorită ACTIVE Shuttle Management System (AMS), Bosch Rexroth respectă standardul VDA 5050.
Cu ACTIVE Shuttle Management System (AMS), Bosch Rexroth asigură respectarea standardului VDA 5050 și oferă un sistem de gestionare a flotei care simplifică coordonarea traficului din depozit. Sistemul central poate controla comenzile pentru roboți mobili autonomi și poate gestiona traficul din depozit.
Prin aplicarea standardului VDA 5050 în managerul de flotă AMS, Bosch Rexroth oferă posibilitatea de a moderniza vehiculele manuale cu ROKIT Locator și de a le conecta pentru a reduce eventualele accidente, ineficiențele operaționale și dificultățile de coordonare a traficului din depozit. AMS oferă o funcție de orchestrare pentru vehiculele cu VDA 5050 și datorită funcției de „deep boarding” a anumitor tipuri de vehicule, oferă un plus de valoare funcțională comparativ cu sistemele obișnuite de gestionare a flotei VDA 5050.
1https://futureiot.tech/orchestrating-the-heterogeneous-robot-fleet/. Preluat pe 07.18.2024.
Ați identificat unele dintre problemele dumneavoastră curente? Folosiți-vă flota la potențial maxim și transportați-vă produsele mai rapid, mai eficient și mai sustenabil!