Vehicule rutiere

De la mașina de măturat stradală la transportoare de mare tonaj: Bosch Rexroth aduce tehnica inovativă pe drumurile publice

- Lider pe piață în domeniul transmisiilor hidrostatice
- Asistența la tracțiunea hidraulică (HTA) – alternativa la sistemele tradiționale de tracțiune integrală
- Disponibilitate pe termen lung a pieselor de schimb datorită rețelei de service din întreaga lume

Vehicule rutiere
 
 

Eficiența energetică, reducerea emisiilor de noxe sau costurile totale de exploatare: provocări actuale și viitoare care atrag atenția producătorilor de vehicule comerciale asupra avantajelor hidraulicii mobile moderne. Bosch Rexroth este lider în fabricația acționărilor hidrostatice, precum și singurul furnizor de service complet al acestui tip de acționare pentru șasiuri de vehicule urbane, transportoare aeroportuare și de mare tonaj.

Bosch Rexroth a dezvoltat, de exemplu, sistemul auxiliar de acționare hidrostatică ”Asistența la Tracțiunea Hidraulică” (HTA) ca alternativă la sistemul mecanic convențional de tracțiune integrală. Cel din urmă este utilizat în special la vehicule off-road și la basculante. Pentru vehiculele care furnizează sporadic materiale pe șantiere sau care trebuie să traverseze iarna pante alunecoase, HTA este soluția perfectă.

La tracțiune, sistemul auxiliar de acționare hidrostatică generează o putere suplimentară de aproximativ 50 kW și un cuplu motor suplimentar de până la 6.000 Nm pe fiecare roată. HTA se poate integra în structurile vehiculelor existente fără a influența design-ul șasiului sau manevrabilitatea. În comparație cu sistemul convențional de tracțiune integrală, greutatea mai mică a HTA se traduce printr-o sarcina utilă mai mare și un consum de combustibil mai redus.

Un alt sistem hidraulic care vă permite să respectați normele de mediu și reduceți costurile operaționale prin economia de combustibil este sistemul Hidrostatic de Frânare Regenerativă (HRB) de la Bosch Rexroth. Cu acest sistem, consumul de carburant și emisiile de CO2 pot fi reduse cu până la 25%. HTA și HRB sunt doar două dintre numeroasele soluții care arată cum dvs., în calitate de producător și utilizator, puteți profita de experiența noastră îndelungată în domeniul hidraulicii. În plus, Bosch Rexroth vă oferă o disponibilitate pe termen lung a pieselor de schimb prin rețeaua noastră de service din întreaga lume.