Romania Română
Energii regenerabile

Energii regenerabile

TEHNOLOGIE DE ULTIMĂ ORĂ PENTRU PRODUCȚIA DE ENERGIE DURABILĂ.

Energia regenerabilă este colectată din resurse care se refac în mod natural, dar cu flux limitat, inclusiv surse în cazul cărora emisiile de dioxid de carbon sunt neutralizate, cum ar fi lumina soarelui, vântul, ploaia, mareele, valurile și căldura geotermală.

Pentru a satisface necesarul mondial de energie din ce în ce mai mare, este necesar să se utilizeze energia din surse regenerabile pentru a oferi metode durabile din punct de vedere ecologic și economic, dar și eficiente de generare a energiei.

De la utilajele de producție pentru panouri solare până la instalarea și funcționarea turbinelor eoliene pe mare, vă susținem și vă oferim posibilitatea de a produce energie din resurse naturale și durabile.

WE MOVE.

Convertizoare de energie din curenți mareici și oceanici

Convertizoare de energie din curenți mareici și oceanici

De obicei, rotoarele submarine au diametre ale rotoarelor considerabil mai mici decât turbinele eoliene cu aceeași putere nominală. Aceasta se bazează pe faptul că densitatea apei este de aproximativ 850 de ori mai mare în comparație cu aerul, astfel fiind exercitate forțe mari asupra întregului sistem, chiar și la viteze de curgere reduse. O modalitate simplă și foarte sigură de a transforma puterea de intrare a rotorului în putere pentru acționarea unui generator cu turație mare se bazează pe aplicarea unei transmisii hidrostatice continuu variabilă pe post de convertizor hidraulic. În acest caz, mișcarea de rotație a rotorului este transferată la un dispozitiv cu cilindree mare și viteză redusă, care generează un debit hidraulic. Acest debit acționează extrem de eficient un motor cu piston axial variabil de mare viteză, cuplat cu un generator.

Convertizoare de energie din valuri

Convertizoare de energie din valuri

Compania Rexroth este specializată în diferite tehnologii de acționare. Credem că hidraulica este ideală pentru a genera curent electric din energia valurilor. Cu ajutorul hidraulicii este posibilă transformarea oscilației liniare într-o rotație controlată (pentru acționarea unui generator), în mod eficient și cu operațiuni minime de mecanică. În plus, se pot obține rapoarte de transmisie foarte mari într-un mod economic, cu alte cuvinte, conversia forțelor mari, respectiv a cuplurilor mari de la intrarea unui convertizor de energie din valuri (WEC) în cupluri considerabil mai mici, la viteze de rotație mari la arborele generatorului.

Soluții hidraulice pentru energia eoliană

Soluții hidraulice pentru energia eoliană

Componentele noastre robuste îndeplinesc cerințele ridicate de precizie, fiabilitate și siguranță, dovedindu-și valoarea de-a lungul mai multor ani. Acestea pot fi extinse modular în funcție de cerințele aferente și pot adopta și funcții suplimentare. Bosch Rexroth asamblează soluții personalizate care se potrivesc perfect cerințelor dumneavoastră.

Alimentarea cu ulei a transmisiilor pentru energia eoliană

Alimentarea cu ulei a transmisiilor pentru energia eoliană

Transmisiile moderne din turbinele eoliene impun cerințe semnificative asupra calității uleiului. Cu toate acestea, în ciuda eficienței ridicate, acestea generează pierderi de energie care sunt eliberate sub formă de căldură și care trebuie disipate. Ambele cerințe sunt perfect gestionate de unitățile de filtre ale pompelor de la Bosch Rexroth.

YOU WIN.

Parteneriat

Parteneriat

Rexroth oferă sprijin dintr-o fază incipientă, cu sisteme și soluții personalizate pentru prize de putere (PTO) și unități de antrenare auxiliare. În centrul de aplicații „Ocean Energy” (Energia oceanelor), Rexroth combină toată experiența și know-how-ul din acest domeniu și le dedică în mod concentrat dezvoltării de soluții de sisteme pentru dispozitive de energie marină. În acest fel, Rexroth susține OEM-urile deja aflate în linia întâi cu simulări computerizate de tip „wave-to-wire”. În cadrul unui proces interactiv, specialiștii Rexroth optimizează PTO-ul pentru dispozitiv, planifică și livrează module hardware pregătite pentru instalare.

Know-how în aplicații

Know-how în aplicații

Rexroth a acumulat o bogată experiență în proiecte de acționare maritimă, deținând un portofoliu larg de componente special dezvoltate în acest scop. În urmă cu mai bine de douăzeci de ani, când a început dezvoltarea industrială a turbinelor eoliene, Rexroth s-a implicat ca partener deschizător de drumuri în tehnologia transmisiilor, precum și în soluțiile de acționare și control. Împreună cu toți producătorii importanți de dispozitive, Rexroth a sporit fiabilitatea și eficiența acestor componente de bază. Acest aspect a condus la o înțelegere profundă a cerințelor deosebit de stricte privind fiabilitatea unităților de producere a energiei.

Portofoliu

Portofoliu

Portofoliul de produse oferit pentru energia marină se bazează, de asemenea, pe soluțiile de componente și sisteme hidraulice Rexroth, care s-au dovedit a fi extraordinar de robuste și fiabile în diverse aplicații marine, de exemplu, motoare cu piston axial A4VSO sau A4VSG pentru acționarea unui generator (până la 1 000 de centimetri cubi pe rotație), sisteme electrohidraulice de control al pasului turbinei pentru convertizoare de energie mareică, cilindri hidraulici optimizați pentru a fi folosiți ca pompe liniare în convertizoare de energie din valuri, pompă cu piston radial CBM pentru grupul motopropulsor, motoare cu piston radial CA și CB pentru utilizarea în unități de antrenare auxiliare și controlul logic al mișcării MLC pentru hidraulică.

STUDII DE CAZ.

Leibniz Universität din Hanovra utilizează tehnologia Bosch Rexroth

Leibniz Universität din Hanovra utilizează tehnologia Bosch Rexroth pentru cercetarea și testarea structurilor de susținere ale turbinelor eoliene.

Turbinele eoliene maritime trebuie să fie montate în siguranță și durabil pe fundul oceanului. În colaborare cu Fraunhofer Institute for Wind Energy and Energy System Technology (IWES) și ForWind Centre for Wind Energy Research, Test Centre for Support Structures (TTH) din cadrul Leibniz Universität din Hanovra efectuează cercetări aplicate și teste ale structurilor și componentelor de sprijin ale turbinelor eoliene în scopul de a optimiza proiectele și tehnologiile de construcție ale acestora.

SERVICE

Piese de schimb

Piese de schimb

Bosch Rexroth oferă un spectru cuprinzător de servicii pentru repararea, întreținerea și modernizarea diferitelor mașini.

Aflați mai multe
Reparații

Reparații

Reparații rapide și fiabile, ca alternativă la înlocuirea costisitoare – datorită unei reparații rapide, mașina și producția pot continua să ruleze.

Aflați mai multe
Service pe teren

Service pe teren

Aveți nevoie de ajutor pe teren? Service-ul nostru pe teren Bosch Rexroth vă sprijină în timpul operațiunilor.

Aflați mai multe
Modernizare

Modernizare

Transformăm vechiul în nou și noul în și mai nou! Datorită experienței și cunoștințelor acumulate, putem extinde semnificativ durata de viață a liniei dumneavoastră de produse cu productivitate completă și cu soluții retrofit.

Aflați mai multe